vineri, 31 decembrie 2010

La mulți ani!

hdwallpapers.in
A mai trecut un an cu bune și cu rele. Ce ne va aduce noul an, nu știm încă, dar vom știi peste vreo 12 luni. Toată lumea speră la mai bine. Asta sper și eu, dar de cele mai multe ori rămâi doar cu speratul. Ce a fost a fost, acum nu mai pot schimba, doar pot să învăț și să nu mai repet erorile din 2010 pentru că au fost câteva... dar după cum zicea și Creangă, de-ar știi omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi.

Per ansamblu a fost un an bun, greu, dar cu multe împliniri. Chiar am ce adaug în plus față de ceilalți ani. 2010 a fost anul care m-a maturizat cel mai tare, cel în care am învățat să nu am încredere în promisiuni pentru că sunt numai minciuni înșirate de către cei care au ca singur scop să profite de pe urma ta, în care am văzut cum e în străinătate, în care m-am lovit de pragul de sus ca să nu mi se urce figurile prea tare la cap, în care am văzut cum trebuie să calci pe cadavre pentru a fi văzut bine de către un șef, care oricum nu va aprecia niciodată ajutorul și nu va știi să zică un amărât de mulțumesc și pentru care nu vei fi decât o slugă indiferent cine te crezi tu personal.

Vă doresc un an nou fericit (urăsc mesajele care încep cu fie ca ...), multă bucurie, fericire, pace, liniște, sănătate și să fiți înconjurați de toată dragostea celor dragi.

Să ne trăiești, 2011!!! Să fii mai bun cu noi, să ai mai multă grijă de noi și să ne îndeplinești  toate visele.

luni, 27 decembrie 2010

Reduceri de prin țări străine

Astăzi au început la NEXT reducerile de iarnă, reduceri  între 50% și vreo 65%. Mai sunt unele în timpul verii, dar nu sunt la fel de importante. A trebuit să merg la serviciu de la 5 dimineața... adică să fiu acolo la 5 fără un sfert, ca să fiu mai explicit. După ce am avut privilegiul și bucuria nespusă de a merge prin ploaie (noooooot), am aflat de la managerul magazinului că e cea mai importantă zi din an și că dacă de obicei într-o sâmbătă obișnuită se fac cam 40.000 de euro, targetul pentru ziua de azi fu de nu mai mult nici mai puțin de 310.000 de euro. O sumă modică ar spune vreun personaj cu mulți bani, dar serios acum, 300 de mii într-o singură zi la un singur magazin? Mie mi se părea enorm de mult. Lumea aștepta în fața magazinului cu mult înaintea mea. Să tot fi fost vreo 100 de persoane sau mai multe, care s-au aliniat frumos în șir spre a aștepta cumințele deschiderea oficială. Nici nu m-am dezmeticit bine și au intrat termitele. Singura diferență între irlandezi (polonezi, taiwanezi, indieni și ce alte nații or mai fi fost) și americani a fost faptul că nu apucau ca netoții tot și după aceea făceau schimb, ei mai întâi se uitau ce iau și abia apoi puneau în plase. În rest, identic, fiecare să ia mai mult decât vecinul. Dacă până în momentul ăsta îmi făcusem o părere bună despre bunul lor simț, să ferească sfântul ziua de sale, acum parcă o iau razna, nimeni nu-și mai cere scuze dacă îl îmbrâncește pe celălalt, dacă îl calcă pe picior sau dacă îl mai înghiontește așa puțin, sau dacă îi ia vecinului haina pe care acesta o vroia. Vai de ea lăcomie. Înțeleg că sunt chilipiruri pentru ei, înțeleg că fenomenul cumpărăturilor a scăzut față de anul precedent, dar ce nu înțeleg este de unde scot ei resurse să se transforme brusc în astfel de animale bipede. 

Cel mai funny episod a fost cel în care o pasionată de shopping avea trei plase ce abia le ducea, burdușite cu haine de tot felul, plase pe care le trăgea că nu mai putea să le care, după ce și-a adus aminte că uitase să cumpere niște papuci de casă, a lăsat plasele la rând să stea cumințele și ele, când s-a întors cu papuceii, dispăruseră. A venit în spate extrem de disperată, a început să se crizeze că unde sunt plasele ei și a început să plângă. Am vrut să-i spun: dacă nu te dai cu fundul de pământ, tot degeaba. Până la urmă le-a găsit și am văzut-o plecând foarte fericită de la casa de marcat de parcă nu le plătise... sau i le-o fi dat cineva pe degeaba? Nu cred că sunt atât de darnici șefii de la magazin.
 

Pun poze cu unul din modelele de tricouri pe care ni le-au dat. La început m-a amuzat mesajul, dar după șapte ore jumate de stat în nebunia aia, nu prea îmi vine să mai râd. La sfârșitul zilei s-au încasat, cred, peste 310.000 de euro. Dacă în alte magazine cam bătea alizeul, la NEXT era nenorocireeee, a fost plin de dimineață până seara. Au lăsat irlandezii (deși am auzit mai multă poloneză decât engleză) sute și mii de euro  fără să aibă apăsări prea mari că la anul poate îi va păli și pe ei criza asta economică. Cea mai mare sumă plătită de cineva pentru haine, de care am auzit personal, a fost de 1.483 de euro...

joi, 23 decembrie 2010

Crăciun fericit!

Acum vine partea cea mai frumoasă din întreg anul ce se apropie de final, Crăciunul. Ce înțeleg unii prin Crăciun? Nu știu. Însă știu cu siguranță ce înțeleg eu. Este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Când zic creștine, nu mă refer la mâncare în exces și băutură în cantități industriale, ci la cumpătare, smerenie, iubire, apropiere între oameni și alte principii fundamental religioase, care, fie că vrem să recunoaștem sau nu, ne umanizează. Acum urmează o întrebare care m-a frământat un timp, dar nu am găsit un răspuns și tocmai de aceea am renunțat să mai caut unul, de ce nu putem fi și în restu anului cum suntem de Crăciun? Ce ne împiedică? (nu generalizez, doar pe unii dintre noi). Acum se vor vedea la tembelizor parlamentari, afaceriști, persoane importante și potente financiar cum merg ei la casele de copii, la azilele de bătrâni și cum vor da ei dulciuri, nelipsitele portocale și cozonaci. După ce ne dăm în stambă întregul an, la final încercăm să mai îndulcim un pic aparențele.

Acum a venit Hristos pe pământ în iesle ca un simplu muritor să ne învețe Adevărul și să moară pentru noi ca să ne curățească de păcate. Asta am învățat cu toții la ora de religie în care se preda acest eveniment al bucuriei autentice și nefățarnice. Cel mai mult îmi place ideea că Hristos s-a smerit, în timp ce noi am cam uitat de la ce a pornit totul. Mai nou vine Moșul, împarte cadouri, copiii spun poezii și toată lumea e fericită. Toate americănismele astea strică simbolul real al Sărbătorii Nașterii Domnului. Oare câți copii știu ce s-a petrecut de Crăciun? Nu cred că foarte mulți pentru că discuții de genul nu prea mai au loc în casele noastre. Încă ceva care mi-a stârnit antipatia. De ce de câțiva ani nu se mai scrie în limba engleză Merry Christmas ci Merry XMas... La o analiză mai atentă... parcă sunt la catedră. În limba engleză, denumirea de Crăciun implică și numele lui Hristos, Christmas și Christ. Ma chinui să înțeleg de ce au scos doar prima parte... Explicații ar fi, dar e prea mare sărbătoarea ca să ne complicăm cu lucruri atât de mărunte și de efemere.

Sărbători fericite tuturor, pace, liniște, belșug și tot binele din lume.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Continuarea la... continuare

Continuarea...

Cea mai faină reclamă de Crăciun

Crăciunul în Irlanda și reclamele de fundraising

tipstispss.ru
Pentru irlandezi, ca de altfel pentru mai toate țările cu religie majoritară catolică, sărbătoarea Nașterii Domnului este cea mai importantă. Pentru ortodocși e Paștele, nu intru în amănunte de ce. Acum vor cheltui o gălăgie de bani pe lucruri pe care, probabil, nu le vor folosi niciodată sau le vor face cadou prietenilor. Unii își fac bradul de prin noiembrie, alții din decembrie și umplu hypermarketurile, coșurile, mașinile și toată lumea este happy că are burta plină. Că de, Hristos a avut masa plină când s-a născut, toată lumea a băut și a chefuit de au ajuns în comă alcoolică, El nu s-a născut în iesle, alea sunt doar niște figurine cu un copil ce stă în iesle înconjurat de niște vaci, nimic altceva. Încă ceva ce au numai ei și englezii, sper să nu mă înșel, Christmas Pudding. O prăjitură cu multe fructe și care se pregătește cu vreo 2 luni înainte de Crăciun. Ce mi-a plăcut la nebunie a fost faptul că ei toarnă în acea minunăție (mie nu mi-a plăcut) litri întregi de alcool ca să o mențină fragedă... minunat, nu?

warwickshire.gov.uk
Cred că e o societate mult mai consumeristă ca a noastră. Dar cel mai mare eveniment îl reprezintă sezonul de sale. Anul trecut, pe data de 26 (că pe 25 e închis peste tot) aproximativ 700 de persoane așteptau de pe la 3-4 dimineața să intre într-un punct comercial de la marginea orașului ca să prindă reducerile de Crăciun. După Crăciun, prin ianuarie, sunt reduceri și mai mari, dar atunci nu mai sunt bani. Până prin martie, ca să-l citez pe un bun prieten, moare capra, e cam gata totul pe aici.

Acum sunt reclame la tembelizor cum că să fii bun și să dai câțiva euro pentru cei amărâți din Africa, India și alte țări care sunt catalogate ca fiind din lumea a treia. (O întrebare: care sunt celelalte două lumi?) Sunt de acord să dai, dar toate companiile astea, pe care eu le numesc de cerșeală, cu profituri de miliarde de dolari, cer în fiecare an alți bani pentru aceleași probleme. Concluzia, iau banii și nu fac nimic pentru cei care au cu adevărat nevoie. Iar cei care stau în stradă în frig să adune bani pentru marile corporații de fundraising, primesc cel mult 28% din ce strâng... o nouă formă de sclavie. Și ca fapt divers, foarte mulți români au astfel de job-uri. Dar cu toții știm de ce suntem în stare când nu mai sunt soluții la tine în țară.

Back for good!

Me is back! Am fost cât pe ce să renunț la blog, dar m-am răzgândit... Știu că nu am mai postat de multișor, dar am de gând să scriu mult mai des de acum încolo. Sper să nu fac ca cei de la Modern Talking, care, după ce s-au reunit după o perioadă în are au cântat fiecare separat, și-au intitulat albumul Back for good, și s-au separat iar.

Motivul pentru care nu am mai scris, nu vreau să mă disculp, e în totalitate vina mea, este o semi-depresie destul de nasoală pe care am avut privilegiul s-o simt de când sunt aici în Irlanda. Motivul, unul simplu, nu îmi găseam de muncă. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, acum mi-am găsit într-un loc în care voi fi invidiat de foarte multe dintre fete, la NEXT. Multe știți cu ce se ocupă aceste magazine pentru că în mai toate revistele de specialitate cu și despre gagici sunt modele îmbrăcate de la ei.

Să pun și câteva poze de unde lucrez, nu de alta, dar trebuie să mă dau mare.






Așa arată noul meu loc de muncă!














În ceea ce privește alte comentarii cu și despre ce am peripețit pe aici, în episodul următor.

duminică, 26 septembrie 2010

De ce Homer Simpson?

Tocmai am citit un articol cum că s-a descoperit unde se află gena prostiei la om și că prin dezactivarea ei, vom deveni mult mai capabili să memorăm tot felul de lucruri. Gena a fost denumită Homer Simpson. Americanii ăștia... cum le știu ei pe toate și le descoperă pe toate ca niște oameni mari. S-o fi gândit cineva că gena aia e pusă acolo cu un rost? Și culmea prostiei lor este egalitatea pe care o pun ei între om și șoareci, micile animăluțe pe care au făcut ei experimente, că cică numai noi și ei am beneficia de aportul acestei noi descoperiri. Parcă am fi în romanul lui Steinbeck, Șoareci și oameni. Rău am ajuns... serios vorbind acum. Dar să nu credeți că am ceva împotriva științei, departe de mine acest gând. Principala mea problemă este denumirea. De ce au numit-o Homer Simpson? De ce nu au numit-o Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu? Sau ăștia sunt băieții deștepți... uitasem, că de, iertați domniile voastre, nu prea mai am legături cu țara și mai uită omul. Oricum, săracul Homer, personaj reprezentativ pentru cultura americană, nu a greșit cu nimic să i se atribuie o genă atât de infamă. Dacă se poate, domnilor scientologi sau ce sunteți voi ăștia pe acolo prin America și care vreți ca omul să fie un fel de robot, să știe de toate și să-i dați acolo șase sute de lei și, mai nou, încă cinci zile de concediu fără plată, fiți voi primii care vă dezactivați toate genele prostiei voastre și vă rog frumos să-l lăsați pe bietul Homer în pace că el nu are cum să se apere și tocmai de aceea fac apel la cei care putem, hai să-l apărăm noi pe Homer Simpson. Vă mulțumesc.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Păreri cu și despre...

A dat Dumnezeu să avem, în sfârșit, Internet. Tocmai de aceea mă gândeam să vă mai împărtășesc câteva păreri referitoare la noua și minunata țară în care mă aflu. Deosebirile între România și Irlanda sunt imense, nu are rost să discutăm, dar sunt câteva care m-au impresionat într-un mod foarte plăcut.

www.nytimes.com
În primul rând, sportul. Tot românul se pricepe la fotbal și la politică, după cum ni s-a transmis prin viu grai de către moșii și strămoșii noștri. Aici, în schimb, nu am văzut jucându-se fotbal, ci hurling, un sport foarte interesant, o combinație între fotbal, rugby, baseball și multe altele. Dacă la noi îți este teamă să mergi pe stadion cu copil mic sau cu soție, aici când joacă echipa locală, pe lângă faptul că tot orașul este îmbrăcat în alb și roșu, culorile clubului, cu mic cu mare se duc la stadion să urmărească un meci de hurling. În România va mai curge multă apă pe Dunăre până ce nu îți va mai fi frică să mergi pe un stadion sau, și mai bine, să mergi la meci nu ca să te bați, ci chiar să-ți încurajezi favoriții.

O altă problemă pe care am mai adus-o în discuție este cea a opulenței. Aici am văzut foarte puține mașini cu adevărat scumpe, gipane de sute de mii de euro și mașini de sute de cai nu prea sunt, deși, cum am mai spus, oamenii ăștia au foarte mulți bani în comparație cu românașii noștri. Locuiesc în case cu un grad de bun gust pe care rar îl vezi în țara lui Băsescu și ai lui. Chiar am avut norocul să ajung să văd  casă a unor domni ce au în conturi milioane de euro. Dacă ați știi cât de simple și cât de minunate sunt, ați zice că ăia, la noi, ar fi doar niște terchea-berchea ce nu au bani nici de apă plată. Aici nu se va construi niciodată după cum vrea țața Leana din Cucuieții din deal sau nea` Ion, care a delapidat niște bani și face ce vrea și cum vrea. Nu faci cum ți se spune și cum trebuie, nu faci deloc. Cred că regula asta ar trebui implementată și la noi ca să nu mai vedem monștrii aceia cu 50 de camere lângă unii cu 40 de camere ale vecinului, că de, să moară dușmanii și dușmancele că eu mă descurc mai bine și am mai mult ca el, sărăntocul naibii...

Iar în ceea ce privește oamenii, mi s-au părut la locul lor, calmi, liniștiți, fără bătăi prea mari de cap. Nu ca la noi, că ies în stradă să-și ceară drepturile salariale că nu le mai ajunge să-și plătească datoriile la bănci, care, fără supărare, nu i-a pus nimeni să și le facă. N-au învățat nimic de la Slavici, Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar mai sunt și ceilalți care chiar trăiesc la limita subzistenței. Mare păcat să-și bată așa joc de oameni. Și-a mai bătut unul joc și acum ne face cu mâna din cer... Eu mă bucur enorm că am avut ocazia să plec și să văd cum e în altă țară. Dacă puteți, plecați și voi, nu stați să-i plătiți datoriile lui Băsescu.

luni, 6 septembrie 2010

Hello everybody!

Oliver Plunkett Street
Am ajuns cu bine în Irlanda și m-am gândit să vă împărtășesc câteva păreri și primele impresii despre noua țară în care sper să stau cât mai mult cu putință. Dar să încep cu începutul. La Otopeni la aeroport nu am scăpat de privilegiul de a-i întâlni pe celebrul cântăreț Jean de la Craiova, care împreună cu ceata lui de cântăreți tuciurii pleca pe la vreun concert prin țările calde și pe Meme Stoica, fostul șef de la Unirea Urziceni. Am zis că aceste semne trebuie să fie de bun augur. A urmat prima experiență cu avionul. Extraordinaaaar!!! Când a accelerat să-și ia zborul, sentimentul a fost superb. Efectiv te bagă cu totul în scaun,  iar când vezi  că te ridici de la sol, îți transmite un sentiment foarte ciudat și nou totodată. În fine, am văzut de sus cam cât de mici suntem în realitate și cam cât de mari ne credem de fapt. De acolo totul este infim de mic. Am văzut o diferență clară între Est și Vest. În Europa de Est totul este întunecat, iar în cea de Vest se văd toate de sus foarte luminat, parcă sunt niște parcele de teren aprinse ici colo câte un peticel.
Ce mi-a plăcut foarte mult când am ajuns a fost lipsa opulenței tipice românilor. În două zile nu am văzut decât câteva jeep-uri și doar vreo 10 mașini care să depășească 35.000 de euro. Casele sunt în majoritatea lor albe, simple și de foarte mult bun gust, nu ca la noi, fiecare să aibă o casă mare, de neam prost, cu o gălăgie de camere și pe care o va termina în vreo 50 de ani. Simplitatea lor, deși au foarte mulți bani (salariul minim pe economie se ridică undeva la vreo 1460 de euro), mi s-a părut foarte bine gândită. Singurul lor defect este alcoolul. Sunt cam dependenți de lichide ce conțin alcool în cantități cât mai mari.
Cu alte păreri, data viitoare când voi mai avea acces la Internet. Să auzim de bine!

miercuri, 25 august 2010

Obiceiuri cretine de la nunți

De curând am participat la nunta unui fost coleg de liceu. Totul minunat până aici. Și cum stăteam eu și priveam masa de participanți la acest eveniment, mi-a trecut o idee năstrușnică prin creieraș: să încerc să fac o listă a celor mai cretine obiceiuri de nuntă care se regăsesc la noi. Eu unul aș situa pe primul loc datul jartierei de pe piciorul miresei cu dinții de către mire. Adică serios acum, toată lumea a văzut un picior cel puțin o dată în viață, sau cel puțin pot presupune acest lucru. Conotația sexuală care i se dă acestui obicei este una foarte interesantă. Pe vremuri, când amândoi însurățeii locuiau fiecare în casa părintească și se cunoșteau cu de-amănuntul abia după nuntă, era normal să testezi băiatul dacă știe ce să caute și unde să caute, dar în zilele noastre nu cred că mai e nevoie de dovezi suplimentare. E exact ca în reclama aia stupidă de la nu știu ce suc, S-au cunoscut deja, o s-avem un nepoțeeel! O altă absurditate modernă este reprezentată de formația de lăutari. Peste tot încep cu aceeași melodie, La toți ni-i greu. Serios acum, suntem la nuntă nu la pomană, deși și pomenele s-au transformat încet-încet în nuntă fără dar. Dansul pinguinului, o Macarena, un Menaito neaoș românesc mi se pare absolut genial. Toată lumea e aliniată și dă din picioare și țopăie de scot aperitivul, peștele, sarmalele și friptura din ei. A devenit obsesie națională această melodie. La greve, dansăm pinguinul că la tăți ni-i greu. Nu știu cine a inventat dansul ăsta, dar inspirat a fost. Acum, cât o să mai fie la modă, om vedea. Fascinant este și furatul miresei. Absolut mirobolant. După ce că ai sub nas mâncare și băutură cât cuprinde, tu te apuci de furat mireasa și ce ceri în schimbul sărmanei ființe gingașe și nevinovate? De băut, dar nu orice. Whiskey cu energizant, ca să-ți sară inima din piept! Ca și grătarul, whiskey-ul a devenit simbolul abundenței tipic românești.
http://www.romanialibera.ro
Poate sunt eu mai pretențios, dar parcă prea au început să semene toate nunțile între ele. Foarte puține sunt cele care mai păstrează câte ceva din ritualul popular, autentic al căsătoriei. La noi, bem, mâncăm, cântăm Pușca și curaua lată (pentru că nu se aude în veci forma corectă din punct de vedere fonetic a substantivului curea), Ce bărbat eram odată (sau varianta pentru complexați Ce bărbat sunt deocamdată) și dăm darul, care de cele mai multe ori este strigat în aplauzele audienței și mergem acasă cu basul boxelor încă în timpane pentru că dacă veți avea vreodată nenorocul să stați lângă boxe, atunci veți înțelege despre ce vorbesc. Sacralitatea nunții a dispărut. Acum contează să întreții audiența, să le scoți banii din buzunar și, după ce i-ai căutat disperat înainte de fericitul eveniment să vezi dacă vin, să uiți că există pe fața pământului după ce s-a strigat darul.

sâmbătă, 21 august 2010

La mulți ani... mie!!!

http://www.myspace.com
Astăzi este ziua mea de naștere și mi-a trecut prin cap acum vreo două zile să îmi fac câteva urări în cadrul acestui blog. Îmi doresc sănătate și vârsta pe care abia o încep, 26, să-mi aducă mult mai multe bucurii și împliniri sufletești decât cea pe care abia am terminat-o. Cel mai mult și mai mult îmi doresc să plec din țară cât mai curând și să mă întorc doar în vizită o dată la patru-cinci ani, iar atunci să stau două ore și să îmi văd de drum pe alte meleaguri planetare. Cine dorește, îl/o invit la Moacșa (la 40 de km pe șoseaua Brașov-Târgu Secuiesc) la un suc (eu nu beau alcool) și o bălăceală pe cinste. În rest, sper să fie toate bune și frumoase și aș mai avea câteva dorințe, dar acestea sper să se îndeplinească în Irlanda.

vineri, 20 august 2010

B.U.G. Mafia - 2010

Am văzut la Chatte pe blog o melodie cu băieții de la Mafia și, căutând eu așa pe net altele pe care le-am ascultat pe timpuri, am dat de o alta, tot cu dedicațiune (ca s-o citez pe Chatte) pentru conducătorii patriei noastre, mai nouă și mult mai actuală... parcă au prevăzut dezastrul de la Giulești... Drac(g)i conducători, asta e realitatea, așa ne chinuim zi de zi noi ăștia muritorii de rând. Audiție plăcută tuturor. Atenție, conține versuri ce pot părea vulgare pentru unele persoane!

joi, 19 august 2010

Profesionalismul unui român

http://www.kombat.ro
Într-o seară în care cei mai mulți bărbați își vor lăsa soțiile singure pentru a urmări cu semințele și berea rigoare meciurile din preliminariile Cupei UEFA și vor urla disperați când se va înscrie vreun gol, eu am decis să evit comentariile cretinoide ale comentatorilor sportivi, pline de clișee, barbarisme, calcuri lingvistice și multe alte anomalii verbale prezentate în cadrul unui meci de fotbal. Nu are rost să pierzi vremea aproape două ceasuri pentru a urmări 20 de ficiori falnici care aleargă după o minge și alți doi care încearcă să o apere, mulți abia ieșiți de la vreo chermeză însoțiți de cine știe ce gâscă fotomodeliță. Acum la modul cel mai serios, dacă  vor atât de tare mingea aia, să ne spună și nouă și vom pune mână de la mână să le luăm câte una la fiecare. După 90 de minute de scos sufletul din ei, le-o ia arbitrul... păi asta e treabă?  Dar nu despre fotbal mi-am propus să scriu eu în această seară, ci despre profesionalism. Am început cu contrariul (acum să nu înțelegeți că nu sunt și fotbaliști merituoși, dar o mare parte sunt pe teren doar pentru a apărea la televizor să-i vadă gagicile cât de chipeși sunt ei). Am citit un articol despre Lucian Bute. Băiatul ăsta, care ne face să fim mândri că suntem de aceeași naționalitate cu el, care are 26 de victorii din tot atâtea meciuri la profesioniști, care deține centura IBF din 2007, de ce nu merită mai multă atenție? A dat de pământ cu toți pe care i-a întâlnit până acum în ring, iar când venea în țară se purta normal, fără grețuri și fără figuri de campion, deși ar fi avut tot dreptul. Că nu apare în ipostaze incendiare? Poate are prea mult bun simț pentru așa ceva... poate e prea modest pentru vremurile în care trăim. Acesta este un exemplu de profesionalism, să dai tot ce poți pentru a deveni cel mai bun. Și nu numai în ring, ci și în afara lui. Dacă am avea campioni la fotbal câți am avut și avem la box, am fi fost campioni mondiali de mai multe ori ca Brazilia. Singura noastră problemă este că nu știm să-i apreciem și să le urmăm exemplul. Pe noi tot timpul ne fură arbitri.

miercuri, 18 august 2010

Sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri

autos.yahoo.com
Câți dintre noi am văzut vreodată acest simbol și câți știm ce semnifică acesta? O parte din mașinile pe care le conducem zilnic au pe bord simbolul de mai sus, în timp ce  cea mai mare parte a șoferilor nu se pot lăuda cu acest lucru. Acesta devine activ în momentul în care presiunea din pneuri scade cu 25% față de cea prevăzută de constructor. Sistemul de monitorizare a presiunii pneurilor (TPMS) a fost implementat în America începând cu anul 2008 și este obligatoriu ca fiecare autoturism construit începând cu acest an să îl aibă în componență. Din păcate, publicul larg nu este suficient de bine pregătit în a recunoaște semnificația acestui simbol. Tocmai de aceea, să nu credeți că este doar un beculeț pus acolo să dea bine, ci vă poate salva viața. Lipsa unei presiuni adecvate a pneurilor crește distanța de frânare, accelerația nu va răspunde prompt, mașina nu va avea aceeași stabilitate în timpul mersului, iar consumul de carburant va fi unul sporit.

marți, 17 august 2010

Primul meu premiu

Mi-s tare mândru că am primit prima apreciere a acestui blog. Deși sunt abia la început (două săptămâni de bloguit), nu mă așteptam vreodată să primesc așa ceva. Chatte, mulțumesc mult de tot. Acum poate ar trebui să susțin un discurs ca la Oscar, mulțumesc lu`, mulțumesc lu` și mulțumesc lu` pentru că m-a...
Sper să nu mi se suie la cap și să scriu din ce în ce mai bine. Mulțumesc mult încă o dată.

Recensământul drumurilor naționale

http://www.transporter.ro
http://www.romanialibera.ro
Mâine, 18 august 2010, Compania Naționala a Autostrăzilor din România va face un recensământ cu privire la starea drumurilor patriei. Puteți fi opriți de polițiști și întrebați de unde veniți, unde mergeți și în ce scop mergeți unde mergeți. Toată această campanie se derulează la nivelul întregii Uniuni și are ca scop evaluarea și îmbunătățirea traseelor zilnice ale șoferilor. În sfârșit ne aliniem și noi cu Europa... facem ce fac și ei ca maimuțele. Numai că între România și restul țărilor UE există doar o mică diferență. Ei au drumuri. în timp ce noi nu prea. Adică avem, cum să nu avem, că doar nu avem mașini care zboară, dar cu greu unele șosele se pot numi cu adevărat șosele circulabile. Acum vreo două zile, nenea Berceanu a zis că s-a dus și el ca un patriot ce se află pe Transfăgărășan și când a văzut cât de rău e drumul i-a venit să-l înjure pe ministru, dar și-a amintit brusc că el era ăla... în ce țară minunată trăim, ministrul Transporturilor se înjură singur că drumurile au starea excelentă pe care o au. Anul trecut am fost la Cheile Bicazului. Un peisaj minunat, mirobolant, extraordinar, dar o șosea... plângea săracul Cruze și parcă mă implora să opresc că nu mai rezistă prin toate craterele. Evitam o groapă, dădeam în trei sau patru. Concluzia este următoarea, să ne trăiască toți burtoșii de la toate agențiile ce țin de șosele și imensa autostradă și să stea mâine acasă cu nevestele lor diabetice că oricum nu vor schimba nimic cu două chestionare. Doar vor cheltui niște bani, care pot fi folosiți pentru a pune două plombe pe unde vor mai trece Berceanu și ai lui.

duminică, 15 august 2010

Credincioșii, grătarele și muzica bună

http://agathatravel.wordpress.com
După cum probabil ați auzit, azi-noapte, un grup de credincioși, care așteptau Liturghia din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, s-au îndeletnicit a face un grătar creștinesc în jurul mânăstirilor Tismana și Curtea de Argeș. Minunat până aici. Agapa frățească s-a lăsat stropită cu băuturi alcoolice, în special cu cea făurită din hamei, malț și orzoaică (după cum reieșea din imaginile prompte ale televiziunilor, care nu pierd niciun subiect ce ține de biserică, poliție sau scandaluri în educație). Totul a fost prezentat ca o ciudățenie a naturii, cum îți permiți tu, cel care te dai creștin și te bați cu pumnu-n piept că ești printre cei peste 80% care ai încredere în instituția bisericii, să faci grătar lângă zidurile unei biserici. Într-adevăr, nu susțin că este corect moral, dar de ce minunatele televiziuni pline de deontologi nu au arătat și cei care nu au fost invitați la ospățul stăpânului sau au refuzat invitația, care erau oricum mai mulți decât cei care petreceau înainte de a ajunge la sfintele moaște. Nu era relevant, ălea erau niște persoane care nu aveau ce face acasă și au venit să se nevoiască așa de chestie că de, doar în fiecare an vin. Pentru mulți acei oameni sunt doar statistică. Dar nu este așa. Ei pleacă de acasă, lasă tot pentru ceva în care cred. Ce-i drept și televiziunile cred în ceva, în ratingul făcut pe scandal. Singurii importanți pentru media erau grătăriștii. Colac peste pupăză, mai ascultau și manele la maxim... asta mi s-a părut extraordinar. Am văzut multe, dar să serbezi o sărbătoare creștină de o mare importanță cu manele nu am crezut-o cu putință. Acum să nu credeți că judec pe cineva, nu sunt în măsură să fac așa ceva, doar că mi s-a părut un pic jenant să nu poți să te abții măcar o noapte de la niște obiceiuri pământene și să încerci să te gândești și la lucrurile ce nu țin de material. Ce oameni minunați și sinceri avem printre noi... uite așa scăpăm de ipocrizia ce ne înconjoară în fiecare zi. Ne dăm creștini, practicanți și cei mai primitori oameni de pe planetă... ei bine, nu e chiar așa la suprafață, poate doar în interior. Păcat că nu putem să vedem interiorul oamenilor, tare păcat.