miercuri, 25 august 2010

Obiceiuri cretine de la nunți

De curând am participat la nunta unui fost coleg de liceu. Totul minunat până aici. Și cum stăteam eu și priveam masa de participanți la acest eveniment, mi-a trecut o idee năstrușnică prin creieraș: să încerc să fac o listă a celor mai cretine obiceiuri de nuntă care se regăsesc la noi. Eu unul aș situa pe primul loc datul jartierei de pe piciorul miresei cu dinții de către mire. Adică serios acum, toată lumea a văzut un picior cel puțin o dată în viață, sau cel puțin pot presupune acest lucru. Conotația sexuală care i se dă acestui obicei este una foarte interesantă. Pe vremuri, când amândoi însurățeii locuiau fiecare în casa părintească și se cunoșteau cu de-amănuntul abia după nuntă, era normal să testezi băiatul dacă știe ce să caute și unde să caute, dar în zilele noastre nu cred că mai e nevoie de dovezi suplimentare. E exact ca în reclama aia stupidă de la nu știu ce suc, S-au cunoscut deja, o s-avem un nepoțeeel! O altă absurditate modernă este reprezentată de formația de lăutari. Peste tot încep cu aceeași melodie, La toți ni-i greu. Serios acum, suntem la nuntă nu la pomană, deși și pomenele s-au transformat încet-încet în nuntă fără dar. Dansul pinguinului, o Macarena, un Menaito neaoș românesc mi se pare absolut genial. Toată lumea e aliniată și dă din picioare și țopăie de scot aperitivul, peștele, sarmalele și friptura din ei. A devenit obsesie națională această melodie. La greve, dansăm pinguinul că la tăți ni-i greu. Nu știu cine a inventat dansul ăsta, dar inspirat a fost. Acum, cât o să mai fie la modă, om vedea. Fascinant este și furatul miresei. Absolut mirobolant. După ce că ai sub nas mâncare și băutură cât cuprinde, tu te apuci de furat mireasa și ce ceri în schimbul sărmanei ființe gingașe și nevinovate? De băut, dar nu orice. Whiskey cu energizant, ca să-ți sară inima din piept! Ca și grătarul, whiskey-ul a devenit simbolul abundenței tipic românești.
http://www.romanialibera.ro
Poate sunt eu mai pretențios, dar parcă prea au început să semene toate nunțile între ele. Foarte puține sunt cele care mai păstrează câte ceva din ritualul popular, autentic al căsătoriei. La noi, bem, mâncăm, cântăm Pușca și curaua lată (pentru că nu se aude în veci forma corectă din punct de vedere fonetic a substantivului curea), Ce bărbat eram odată (sau varianta pentru complexați Ce bărbat sunt deocamdată) și dăm darul, care de cele mai multe ori este strigat în aplauzele audienței și mergem acasă cu basul boxelor încă în timpane pentru că dacă veți avea vreodată nenorocul să stați lângă boxe, atunci veți înțelege despre ce vorbesc. Sacralitatea nunții a dispărut. Acum contează să întreții audiența, să le scoți banii din buzunar și, după ce i-ai căutat disperat înainte de fericitul eveniment să vezi dacă vin, să uiți că există pe fața pământului după ce s-a strigat darul.

sâmbătă, 21 august 2010

La mulți ani... mie!!!

http://www.myspace.com
Astăzi este ziua mea de naștere și mi-a trecut prin cap acum vreo două zile să îmi fac câteva urări în cadrul acestui blog. Îmi doresc sănătate și vârsta pe care abia o încep, 26, să-mi aducă mult mai multe bucurii și împliniri sufletești decât cea pe care abia am terminat-o. Cel mai mult și mai mult îmi doresc să plec din țară cât mai curând și să mă întorc doar în vizită o dată la patru-cinci ani, iar atunci să stau două ore și să îmi văd de drum pe alte meleaguri planetare. Cine dorește, îl/o invit la Moacșa (la 40 de km pe șoseaua Brașov-Târgu Secuiesc) la un suc (eu nu beau alcool) și o bălăceală pe cinste. În rest, sper să fie toate bune și frumoase și aș mai avea câteva dorințe, dar acestea sper să se îndeplinească în Irlanda.

vineri, 20 august 2010

B.U.G. Mafia - 2010

Am văzut la Chatte pe blog o melodie cu băieții de la Mafia și, căutând eu așa pe net altele pe care le-am ascultat pe timpuri, am dat de o alta, tot cu dedicațiune (ca s-o citez pe Chatte) pentru conducătorii patriei noastre, mai nouă și mult mai actuală... parcă au prevăzut dezastrul de la Giulești... Drac(g)i conducători, asta e realitatea, așa ne chinuim zi de zi noi ăștia muritorii de rând. Audiție plăcută tuturor. Atenție, conține versuri ce pot părea vulgare pentru unele persoane!

joi, 19 august 2010

Profesionalismul unui român

http://www.kombat.ro
Într-o seară în care cei mai mulți bărbați își vor lăsa soțiile singure pentru a urmări cu semințele și berea rigoare meciurile din preliminariile Cupei UEFA și vor urla disperați când se va înscrie vreun gol, eu am decis să evit comentariile cretinoide ale comentatorilor sportivi, pline de clișee, barbarisme, calcuri lingvistice și multe alte anomalii verbale prezentate în cadrul unui meci de fotbal. Nu are rost să pierzi vremea aproape două ceasuri pentru a urmări 20 de ficiori falnici care aleargă după o minge și alți doi care încearcă să o apere, mulți abia ieșiți de la vreo chermeză însoțiți de cine știe ce gâscă fotomodeliță. Acum la modul cel mai serios, dacă  vor atât de tare mingea aia, să ne spună și nouă și vom pune mână de la mână să le luăm câte una la fiecare. După 90 de minute de scos sufletul din ei, le-o ia arbitrul... păi asta e treabă?  Dar nu despre fotbal mi-am propus să scriu eu în această seară, ci despre profesionalism. Am început cu contrariul (acum să nu înțelegeți că nu sunt și fotbaliști merituoși, dar o mare parte sunt pe teren doar pentru a apărea la televizor să-i vadă gagicile cât de chipeși sunt ei). Am citit un articol despre Lucian Bute. Băiatul ăsta, care ne face să fim mândri că suntem de aceeași naționalitate cu el, care are 26 de victorii din tot atâtea meciuri la profesioniști, care deține centura IBF din 2007, de ce nu merită mai multă atenție? A dat de pământ cu toți pe care i-a întâlnit până acum în ring, iar când venea în țară se purta normal, fără grețuri și fără figuri de campion, deși ar fi avut tot dreptul. Că nu apare în ipostaze incendiare? Poate are prea mult bun simț pentru așa ceva... poate e prea modest pentru vremurile în care trăim. Acesta este un exemplu de profesionalism, să dai tot ce poți pentru a deveni cel mai bun. Și nu numai în ring, ci și în afara lui. Dacă am avea campioni la fotbal câți am avut și avem la box, am fi fost campioni mondiali de mai multe ori ca Brazilia. Singura noastră problemă este că nu știm să-i apreciem și să le urmăm exemplul. Pe noi tot timpul ne fură arbitri.

miercuri, 18 august 2010

Sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri

autos.yahoo.com
Câți dintre noi am văzut vreodată acest simbol și câți știm ce semnifică acesta? O parte din mașinile pe care le conducem zilnic au pe bord simbolul de mai sus, în timp ce  cea mai mare parte a șoferilor nu se pot lăuda cu acest lucru. Acesta devine activ în momentul în care presiunea din pneuri scade cu 25% față de cea prevăzută de constructor. Sistemul de monitorizare a presiunii pneurilor (TPMS) a fost implementat în America începând cu anul 2008 și este obligatoriu ca fiecare autoturism construit începând cu acest an să îl aibă în componență. Din păcate, publicul larg nu este suficient de bine pregătit în a recunoaște semnificația acestui simbol. Tocmai de aceea, să nu credeți că este doar un beculeț pus acolo să dea bine, ci vă poate salva viața. Lipsa unei presiuni adecvate a pneurilor crește distanța de frânare, accelerația nu va răspunde prompt, mașina nu va avea aceeași stabilitate în timpul mersului, iar consumul de carburant va fi unul sporit.

marți, 17 august 2010

Primul meu premiu

Mi-s tare mândru că am primit prima apreciere a acestui blog. Deși sunt abia la început (două săptămâni de bloguit), nu mă așteptam vreodată să primesc așa ceva. Chatte, mulțumesc mult de tot. Acum poate ar trebui să susțin un discurs ca la Oscar, mulțumesc lu`, mulțumesc lu` și mulțumesc lu` pentru că m-a...
Sper să nu mi se suie la cap și să scriu din ce în ce mai bine. Mulțumesc mult încă o dată.

Recensământul drumurilor naționale

http://www.transporter.ro
http://www.romanialibera.ro
Mâine, 18 august 2010, Compania Naționala a Autostrăzilor din România va face un recensământ cu privire la starea drumurilor patriei. Puteți fi opriți de polițiști și întrebați de unde veniți, unde mergeți și în ce scop mergeți unde mergeți. Toată această campanie se derulează la nivelul întregii Uniuni și are ca scop evaluarea și îmbunătățirea traseelor zilnice ale șoferilor. În sfârșit ne aliniem și noi cu Europa... facem ce fac și ei ca maimuțele. Numai că între România și restul țărilor UE există doar o mică diferență. Ei au drumuri. în timp ce noi nu prea. Adică avem, cum să nu avem, că doar nu avem mașini care zboară, dar cu greu unele șosele se pot numi cu adevărat șosele circulabile. Acum vreo două zile, nenea Berceanu a zis că s-a dus și el ca un patriot ce se află pe Transfăgărășan și când a văzut cât de rău e drumul i-a venit să-l înjure pe ministru, dar și-a amintit brusc că el era ăla... în ce țară minunată trăim, ministrul Transporturilor se înjură singur că drumurile au starea excelentă pe care o au. Anul trecut am fost la Cheile Bicazului. Un peisaj minunat, mirobolant, extraordinar, dar o șosea... plângea săracul Cruze și parcă mă implora să opresc că nu mai rezistă prin toate craterele. Evitam o groapă, dădeam în trei sau patru. Concluzia este următoarea, să ne trăiască toți burtoșii de la toate agențiile ce țin de șosele și imensa autostradă și să stea mâine acasă cu nevestele lor diabetice că oricum nu vor schimba nimic cu două chestionare. Doar vor cheltui niște bani, care pot fi folosiți pentru a pune două plombe pe unde vor mai trece Berceanu și ai lui.

duminică, 15 august 2010

Credincioșii, grătarele și muzica bună

http://agathatravel.wordpress.com
După cum probabil ați auzit, azi-noapte, un grup de credincioși, care așteptau Liturghia din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, s-au îndeletnicit a face un grătar creștinesc în jurul mânăstirilor Tismana și Curtea de Argeș. Minunat până aici. Agapa frățească s-a lăsat stropită cu băuturi alcoolice, în special cu cea făurită din hamei, malț și orzoaică (după cum reieșea din imaginile prompte ale televiziunilor, care nu pierd niciun subiect ce ține de biserică, poliție sau scandaluri în educație). Totul a fost prezentat ca o ciudățenie a naturii, cum îți permiți tu, cel care te dai creștin și te bați cu pumnu-n piept că ești printre cei peste 80% care ai încredere în instituția bisericii, să faci grătar lângă zidurile unei biserici. Într-adevăr, nu susțin că este corect moral, dar de ce minunatele televiziuni pline de deontologi nu au arătat și cei care nu au fost invitați la ospățul stăpânului sau au refuzat invitația, care erau oricum mai mulți decât cei care petreceau înainte de a ajunge la sfintele moaște. Nu era relevant, ălea erau niște persoane care nu aveau ce face acasă și au venit să se nevoiască așa de chestie că de, doar în fiecare an vin. Pentru mulți acei oameni sunt doar statistică. Dar nu este așa. Ei pleacă de acasă, lasă tot pentru ceva în care cred. Ce-i drept și televiziunile cred în ceva, în ratingul făcut pe scandal. Singurii importanți pentru media erau grătăriștii. Colac peste pupăză, mai ascultau și manele la maxim... asta mi s-a părut extraordinar. Am văzut multe, dar să serbezi o sărbătoare creștină de o mare importanță cu manele nu am crezut-o cu putință. Acum să nu credeți că judec pe cineva, nu sunt în măsură să fac așa ceva, doar că mi s-a părut un pic jenant să nu poți să te abții măcar o noapte de la niște obiceiuri pământene și să încerci să te gândești și la lucrurile ce nu țin de material. Ce oameni minunați și sinceri avem printre noi... uite așa scăpăm de ipocrizia ce ne înconjoară în fiecare zi. Ne dăm creștini, practicanți și cei mai primitori oameni de pe planetă... ei bine, nu e chiar așa la suprafață, poate doar în interior. Păcat că nu putem să vedem interiorul oamenilor, tare păcat.

sâmbătă, 14 august 2010

AMR: 21 de zile

http://www.confederatii.ro
Mi-am propus de vreo doi ani să plec din țară, dar a trebuit să termin masteratul că, cine știe, poate mă va ajuta vreodată și toată școala pe care am făcut-o. La ce, încă nu știu, dar eu sper în continuare. Dar acum am ocazia să plec din preaminunata noastră țară în care ți se oferă atâtea speranțe de viitor și atâte oportunități de a te realiza ca nimeni alta. Din păcate sunt doar speranțe și cam atât. Nu mi-am propus să scriu cam cât de lipsită de perspectivă este țara noastră pentru că, fie vrem, fie nu vrem să recunoaștem, avem o ștampilă pusă pentru totdeauna indiferent unde ne-am duce. Suntem născuți în România, spre norocul unora și nenorocul altora.
Sper să fie mult mai bine acolo unde vom merge (folosesc persoana I plural pentru că nu voi pleca singur, ci cu prietena mea). Nu știu încă ce ne așteaptă acolo, câinii cu colaci în coadă nu vor fi, dar vrem să credem că va fi mai bine decât aici... că până la urmă către asta tindem, către mai bine.

Ultima fiță: telefonul de 1 milion de dolari

Compania Gresso a produs trei  telefoane de lux, denumite Gresso Las Vegas Jackpot. Prețul unui singur telefon este de 1 milion de dolari. Exclusivismul provine din faptul că în componența sa se regăsesc materiale precum: lemn african de stepă vechi de 200 de ani, aur de 24 de carate, dar și diamante negre de 45 de carate și safire. Rama telefonului este făcută din aur de 24 de carate și cântărește 180 de grame. Momentan nu se știe nimic de soarta acestor trei telefoane, dacă au fost cumpărate și cine are privilegiul de a vorbi la 1 milion de dolari. Pentru cei mai puțini bogați, a fost realizat un model mai ieftin, de numai 20.000 de dolari, dar în a cărui componență nu intră diamantele negre și safirele.

Poate va apărea și la noi măcar un model de 20.000 să vedem minunăția tehnologică și cum proprietarul va da bip cu el... că de, la atâția bani cheltuiți pe un așa telefon, de unde 4 euro și de pre-pay?

BMW Gran Coupe

http://carscoop.blogspot.com
Nemții de la BMW au anunțat că în 2012 vor lansa unul dintre cele mai exclusiviste modele, Gran Coupe. În ceea ce privește motorizarea, noul model va beneficia de aportul noului trend și va avea un motor hibrid ce va putea ajunge la aproximativ 600 de cai putere, ceea ce îi va devansa pe concurenții direcți, Audi A7 și Mercedes CLS. Limuzina va fi produsă pe platforma pe care va fi construit noul seria 6, model ce va fi lansat pe piața anul viitor, iar din punctul de vedere al prețurilor, nu vor exista mari diferențe între cele două modele.

vineri, 13 august 2010

Taft Looks Wet Shine Gel

http://www.julie.ro
Știu cât de important este gelul de păr pentru anumiți băieți, atât de important încât de cele mai multe ori folosesc mult mai mult decât este cazul. Cred că mulți dintre noi am întâlnit astfel de cazuri. Sau, și mai grav, băieți care nu și-au întins suficient de bine gelul albastru, galben sau verde, rămânându-le câteva restulețe pentru a vedea admiratoarele ce culoare de gel au folosit. Însă mai există și altceva, nu doar celebrele borcane de jumătate de kilogram. Tocmai de aceea voi încerca să prezint un gel de păr de la Schwazkopf pe care eu însumi l-am încercat. Să nu credeți acum că l-am folosit zilnic, dar sunt anumite momente în care ai nevoie de ceva în plus pentru a-ți aranja părul. Pe scara folosită de producător, are rezistență de 4 din 5 posibil, deci chiar rezistă. Costă aproximativ 12 lei și poate fi cumpărat din toate magazinele ce vând astfel de produse.
Puncte tari: Ce m-a atras cel mai mult la acest produs a fost mirosul, are o tentă de piersică. Are un miros foarte plăcut și nu trimite nicidecum la ideea de chimicale folosite în prepararea lui. În al doilea rând, faptul că este incolor și că nu există riscul să ai anumite surprize. Deși are rezistența cotată la 4, acest gel este unul care rezistă suficient de mult pe durata unei zile. Nu am vrut să aibă o rezistență mai mare pentru că nu am văzut rostul. Și chiar face ce zice, adică dă senzația de păr umed și strălucitor. Încă un lucru foarte interesant pe care l-am observat este acela că nu agresează foarte tare părul, așa cum o fac gelurile ieftine.
Puncte slabe: Dacă ar fi să pot schimba ceva la acest produs, singurul lucru ar fi ambalajul. Acesta îngreunează accesul la conținut în părțile superioare, fiind obligat, de cele mai multe ori, să arunci și o bună parte din produs odată cu recipientul de plastic.
L-aș cumpăra din nou: Bineînțeles, deși aș încerca și celelalte variante.

joi, 12 august 2010

Una dintre cele mai mari colecții de mașini din lume

Unul dintre cei mai împătimiți colecționari de automobile din lume este Haji Hassanal Bolkiah, sultanul statului Brunei. Se pare că deține una dintre cele mai importante colecții de mașini din lume, cifra oficială depășind cifra de 2.500 de bijuterii pe patru roți, toate una și una. Gurile rele susțin faptul că sultanul împreună cu fratele său cheltuiesc cam 20% din bugetul micului stat producător de petrol pe achiziția de mașini de lux. Printre cele care sunt permanent pe ordinele lor de plată se numără Bentley, Rolls Royce și Bugatti. O sumă totală a întregii colecții este greu de calculat, dar valoarea tuturor mașinilor depășește cu mult cifra de cinci miliarde de dolari. Printre cele mai cunoscute mărci ce pot fi găsite în garajul sultanului sunt: Rolls Royce, Bentley, Ferrari, Bugatti, Aston Martin, Lamborghini, Jaguar, dar și BMW, Porsche sau Mercedes modificate la comandă de către cei de la AMG. Iată în continuare doar o infimă parte a modelelor pe care Haji Hassanal Bolkiah le deține.





DJ Khaled, T-Pain, Ludacris, Snoop-Dogg, Nick Ross - All I Do Is Win

Lil Wayne ft. Eminem-Drop the World

miercuri, 11 august 2010

Mașina electrică ne poate scăpa de încălzirea globală?

Un subiect dezbătut de profesioniștii lumii auto este cel al importanței mașinii elctrice și cum aceasta va salva planeta de la catastrofe de neimaginat. Oare chiar așa e?
http://masini.ro
http://www.123auto.ro
Cu toții suntem conștienți de faptul că noxele produse mașinile aflate în trafic sunt nocive sănătății și produc o mare cantitate de poluare. Dar de când au apărut mașinile electrice, au început și dezbaterile privitoare la importanța acestora în stoparea încălzirii globale. S-au făcut și se fac diferite speculații la adresa marilor producători de combustibili cum că de fapt ei nu ar fi de acord cu introducerea acestor modele pentru că asta ar fi echivalentul falimentului acestor magnați. Toți marii producători au prezentat concepte electrice, au început să le producă în serie o parte dintre ele, au realizat modele hibrid, care să consume mai puțin, dar oare asta e soluția? În teorie, mașina încărcată la priză, care are o autonomie de câteva sute de kilometri, sună bine. Dar care sunt punctele slabe ale acestui concept? M-am interesat și eu, ca o persoană care vrea să fie pusă la curent cu tot ce mișcă în cadrul tehnologiei moderne, despre acest subiect. Vorbind cu persoane mai avizate, am ajuns la următoarea concluzie: cel mai mare pericol pe care îl va aduce lumii acest gen de mașină este o poluare și mai mare. Deducția mea este următoarea: la nivel global, cam 70% din curent, cel care va constitui principala sursă de alimentare a noilor vehicule, este produs prin arderea de cărbuni și combustibili fosili, elemente ce produc o poluare masivă în atmosferă, și numai aproximativ 30% este produs din surse regenerabile. Ajungându-se la un consum mai intens de electricitate, atunci rezultă faptul că se vor arde și mai mulți combustibili fosili și va rezulta o poluare și mai mare. Tocmai de aceea, părerea mea este aceea că mai întâi ar trebui să nu mai fim atât de dependenți de resursele neregenerabile pentru a produce curent electric și abia după aceea să ne gândim la importanța mașinilor electrice și cum acestea ar salva planeta.

Merită să-ți modifici mașina personală?

http/www.bzi.ro
http/www.bzi.ro
O întrebare la care voi încerca să dau un răspuns cât mai clar cu putință. Din punctul meu de vedere merită să cheltui o anumită sumă de bani pentru a-ți face mașina specială, unică. Eu asta intenționez la anul să fac cu Cruze-ul meu. Dacă vă întrebați dacă vă veți recupera banii investiți într-o astfel de mașină, ei bine asta depinde numai de voi și de cât de buni negociatori sunteți. Dar de cele mai multe ori, cei care își tunează (ca să folosesc un termen de specialitate) mașinile, o fac în primul rând din pasiune. Aceștia nu vor fi niciodată interesați să își scoată investiția făcută, deoarece pasiunea lor nu cunoaște nevoi financiare. Cel mai de apreciat, și sunt mulți în acest caz, sunt cei care le modifică treptat, puțin câte puțin, în funcție de cât de bine sau de puțin bine stau din punct de vedere financiar.
Depinde și ce modificări doriți să-i faceți mașinii. Și aici este mult de discutat. Vorbim de modificări exterioare (spoilere, praguri, eleroane, uși, capotă etc.), interioare (sistem surround, ceasuri, scaune etc.) sau ale motorului (filtre, turbină, evacuare  etc.). Indiferent de ce doriți să faceți, toate acestea costă și, deși este criză, nu costă deloc puțin să faci un tuning profesional cu produse originale. Și aici, ca peste tot de altfel, există și kitsch-uri, iar multe dintre ele le putem vedea în orice zi, în orice oraș, numai după o simplă plimbare.
http://www.tuning.online.pt
Dacă aveți astfel de pasiuni, trebuie să fiți conștienți în ce vă băgați. Tuningul necesită bani, și încă destul de mulți. Numai o modificare exterioară profesională va poate duce la o investiție undeva între 1.000 și câteva zeci de mii de euro. Dacă vorbim despre motor, atunci prețurile vor fi mult mai mari. Așa că depinde de fiecare dintre noi ce așteptări are de la propria mașină și cum vrea să arate.

Noul Audi A8 4.2 Quattro

http://www.wemotor.com
http://otocontesss.blogspot.com
Noul Audi A8 4.2 Quattro este cel mai sofisticat și exclusivist model pe care nemții l-au produs vreodată. A patra generație a lui A8 și concurentul direct al lui BMW seria 7, Jaguar XJ, Mercedes clasa S sau Lexus LS460, cu un design proaspăt și modern, va prezenta o concurență și mai acerbă pentru toate aceste modele. Cu un plus de 22 de cai putere față de modelul precedent, noul Audi poate atinge suta în 5.1 secunde, ceea ce îl face mai rapid chiar decât precedentul S8. Cine își permite să dea aproximativ 80.000 de dolari pe o limuzină în adevăratul sens al cuvântului, așa cum este noul A8, o va putea achiziționa începând cu 2011 fără prea multe regrete că a dat mulți bani pe o mașină care nu-și merită banii.

marți, 10 august 2010

Peștele îmbunătățește activitatea cerebrală

http://www.sfatulmedicului.ro
Atunci când alegi să mănânci pește, faci unul din cele mai bune lucruri. Cercetările precedente au demonstrat că acidul docosahexaenoic (DHA), un acid gras omega 3 găsit în mai toată carnea de pește, ar putea ajuta la dezvoltarea cerebrală în perioada copilăriei și previne disfuncțiile cognitive de la bătrânețe. Acum, un nou studiu publicat în Journal of Nutrition punctează beneficiile pentru restul oamenilor. Participanții la studiu cu vârste cuprinse între 35 de 54 de ani au demonstrat faptul că cei care posedă un nivel ridicat de DHA au o flexibilitate mentală, o memorie și un vocabular mult mai dezvoltate decât cei care au un nivel scăzut al acestui acid. Acesta îmbunătățește activitatea celulelor neuronale și tocmai de aceea ar trebui să consumăm cât mai mult pește pentru a ne menține activitatea cerebrală la un nivel optim.

Mitsubishi Colt

Am făcut câteva drumuri cu Mitsubishi Colt cu motor de 1.3 litri. Mi s-a părut a fi o mașină foarte fiabilă pentru condusul prin oraș, încăpătoare, reușită ca design (acum vorbesc despre modelul apărut înainte de face lift) și care stă bine pe drum. Consumul este unul relativ bun pentru un astfel de motor, aproximativ 6-6,5% în oraș, ținând cont mai ales de nebunia ce se petrece la orele de vârf. Cei de la Mitsubishi nu s-au dezmințit nici cu acest model, păstrând nota de simplitate atât de caracteristică brandului. Este păstrat elementarul, ce e inutil nu este prezent. Prețurile unui astfel de model pot varia de la 8.865 euro până la 11.764 euro, în funcție de motorizare(1.1 litri, 75 cp și 1.3 litri, 95 de cp) și  dotări. Dar dacă doriți dotări suplimentare, le puteți achiziționa contra cost. Acestea sunt versiunile cuminți ale lui Colt,  disponibilă și varianta Ralliart de 150 de cai putere.
http://cars.voobay.co.uk
Puncte tari: În primul rând fiabilitatea, este o mașină care te poate duce mult și bine dacă o întreții corespunzător. Apoi consumul, care mi se pare unul decent pentru o mașină de oraș. Designul este unul atractiv, simplu, de bun-gust, specific niponilor.
Puncte slabe: Interiorul mi-a atras puțin atenția deoarece pe consola centrală se pot vede câteva spații de depozitare foarte înguste în care nu poți pune lucruri care să și rămână acolo pe perioada deplasării.
Dacă doriți să achiziționați o mașină pentru a o utiliza cu precădere în oraș, Mitsubishi este o marcă de încredere și cred că vă puteți baza pe Colt fie că sunteți singur, fie că aveți familie.

luni, 9 august 2010

Insuficiența de somn poate produce diabet

http://www.waycooldogs.com/
Cercetătorii din Olanda au descoperit că cei care dorm puțin noaptea prezintă riscul de a se îmbolnăvi de diabet zaharat de tip 2. Conform site-ului desprediabet.ro, organismul nu produce suficientă insulină sau nu o poate folosi cum trebuie. Tipul 2 de diabet începe cu insulinorezistența. Corpul are suficientă insulină dar nu o poate folosi eficient. Glucoza este folosită parțial restul determinând creșterea glicemiei. Cei care dorm patru ore pe noapte produc cu 25% mai puțină insulină decât cei care dorm opt ore și jumătate. Pentru a evita efectele negative ale unei nopți nedormite îndeajuns, ideal ar fi să folosiți înainte de culcare scorțișoara, un ingredient ce scade  nivelul zahărului din sânge.

Mustang 5.0, legenda revine!

Cei de la Ford vor scoate în 2011 legendarul Mustang cu motor de 5 litri. Noua versiune a motorului V8 va dezvolta o putere de 412 cai, cu 88 mai puțini decât actualul Shelby 500. Noul sistem, TiVCT (Twin independent variable-cam timing) permite optimizarea arderii de combustibil și a performanțelor mașinii pe perioada reprizelor în care condusul în regim sportiv devine predominant. Dinamica noului Mustang cu transmisie în șase trepte este astfel gândit încât să creeze o experiență nemaiîntâlnită șoferului. Dar inovația celor de la Ford nu se oprește numai la aspect și la tehnologie, ci și la consum, Mustangul având un consum de 10,5%, ceea ce la un motor de cinci litri este de apreciat.
http://www.digitaltrends.com

duminică, 8 august 2010

L'Oreal Men Expert Hydra-Power Anti-Fatigue Moisturizer

http://well.ca
Îmi continui seria de prezentare a produselor pentru întreținerea pielii de la L'Oreal Men Expert. Voi încerca să fac o analiză a cremei hidratante anti-oboseală special creată pentru bărbați, o cremă de care chiar avem nevoie din când în când pentru a ascunde oboseala acumulată fie la serviciu, fie în alte părți. Are o textură foarte plăcută la atingere și un miros specific acestei game de produse, plăcut, neiritant și destul de soft. Ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că este îmbogățită cu vitamina C pentru a conferi o protecție  mai mare pielii pe perioada utilizării. Trebuie aplicată dimineața sau seara pe pielea curată prin masarea energică a pielii.Costă aproximativ 26 de lei și poate fi găsită în toate magazinelor de specialitate și hipermarketuri.
Puncte tari: Hidratează foarte bine tenul uscat, reduce semnele de oboseală, conferă catifelare pielii și oferă un strat de protecție suplimentar față de factorii agresivi prezenți în aer și nu numai.
Puncte slabe: Din punctul meu de vedere este un pic cam curgăreață și, dacă nu ești atent, o poți scăpa printre degete cu foarte mare ușurință.
Aș cumpăra-o din nou: Bineînțeles, dar după ce o termin pe cea pe care o am.

sâmbătă, 7 august 2010

Ciupercile, aliatul împotriva kilogramelor în plus

http://www.flickr.com
Ciupercile sunt alimente vegetale fără clorofilă, bogate în apă, ce conțin mai multe proteine decât majoritatea legumelor. Aduc în alimentație fosfor, potasiu și seleniu, ultimul fiind recunoscut ca fiind elementul care protejează împotriva îmbătrânirii celulare și previne apariția cancerului. Sunt bogate în minerale, sărace în grăsimi și conțin doar 15 kcal/100 grame. Dintre cele peste 50 de specii comestibile cunoscute, cele mai consumate sunt pleurotis și champignon, cele mai sigure din punctul de vedere al toxicității. Cel mai important lucru dintre toate este acela că nu e nevoie să fii specialist în bucătărie pentru a găti o porție de ciuperci extrem de sănătoase în această lume plină de chimicale.

Chevrolet Cruze SS

Când am cumpărat Cruze-ul, primul gând pe care l-am avut a fost cum ar arăta mașina asta modificată. Printre primii care au venit pe piață cu un kit tuning au fost cei din Singapore, care, pentru aproximativ 3.500 de dolari în plus, dotau mașina cu spoilere față-spate, praguri, jante pe 17” și un set de dungi sport. Nu arată rău deloc ceea ce iese după.

latestcarnews.net
O altă firmă de tuning ce s-a încumetat să modifice acest model, este JPC. Au reușit, zic eu, să facă acest model și mai agresiv decât este în varianta de bază. Nu este specificat prețul unui astfel de kit, dar cu siguranță se va apropia de 2000 de euro. Cine deține o sumă destul de importantă de bani și dorește ca mașina personală să nu arate precum celelalte de pe stradă, banală și să nu transmită nimic, poate să o modifice după bunul plac.

vineri, 6 august 2010

Viitorul Chevrolet Aveo RS

http://www.icars.sg
La salonul auto de la Detroit a fost prezentat conceptul după care va fi creat viitorul Aveo. Este o variantă mai lungă decât cea aflată momentan în producție și, cel mai probabil, va fi dotată cu un motor turbo Ecotec de 1.4 litri și 138 de cai putere. Cutia de viteze va fi una manuală în șase trepte. Se pare că și cei de la GM se vor axa cu precădere pe motoarele mici și puternice, după cum au anunțat și rivalii de la Volkswagen că vor face în continuare, mai ales din cauza limitelor de poluare ce vor intra în vigoare în viitorul apropiat.

Garanție fără limită de timp

http://audioclass.ro
Pe timp de criză , deși nu recunosc, toți marii producători de automobile au probleme foarte mari în ceea ce privește vânzarea de mașini. În ciuda acestui fapt, se găsesc tot felul de tertipuri pentru a atrage potențialii clienți. Mai nou, cei de la Opel oferă garanție fără limită de timp la modelele noi vândute. Deși sună bine într-o primă fază, totuși există o limită de kilometri, 160.000, în care beneficiezi de această garanție. În garanție intră motorul, sistemele electronice sau cutia de viteze, în timp ce consumabilele, gen filtru de ulei sau curea de distribuție, vor fi plătite de proprietar. Bine că mai există din când în când câte o criză, mai dă unora niște idei de marketing eficiente. Acum să vedem câți se vor înghesui să cumpere  autoturismele și cam care va fi garanția în România, că la noi pe drumurile patriei dacă ai 160.000 de kilometri trebuie să schimbi cam din toate și  nu știu cât va renta pentru nemți.

Mitsubishi Lancer Evo X

http://www.autoexpress.co.uk
Știu că a apărut de ceva vreme EVO X, dar îmi place mult prea mult ca să nu scriu câteva cuvinte despre această mașină. Din punctul meu de vedere, este cel mai reușit model de serie EVO făcut de cei de la Mitsu. Aspectul exterior agresiv, spoilerele față, jantele BSB pe 18'', evacuarea dublă, eleronul, sunt doar câteva dintre elementele ce caracterizează noul model. Nu zic că celelalte nu ar fi fost reușite, dimpotrivă, dar de la un timp parcă prea semănau între ele, cel puțin ultimele trei. Câteva date tehnice: Capacitate cilindrică 1998 cc, Putere 295 cai (217 kw), Motor în patru cilindri turbo, Accelerație 0-100 km/h 5,3 secunde, 0-160 km/h 13 secunde și 70-120 km/h în treapta a V-a, 9,4 secunde. Toate aceste rezultate o pun în fața competitorului ei direct, Subaru Impreza WRX, care, cu un motor mai mare de 2.457 cc și 300 de cai putere, nu reușește să atingă performanțele Lancerului. La noi pot fi achiziționate ambele variante de echipare, atât MR cu cutie manuală, cât și GSR cu cutie automată. În ceea ce privește prețul, cine deține 39.146 euro sau 46.458 euro poate achiziționa acest superb autoturism sport ce face ravagii în inimile pasionaților acestei mărci.

De ce nu ajută bogații României

http://www.tudormateescu.ro
E tragedie mare momentan că miliardarii lumii își donează mare parte din averi în scopuri caritabile, în timp ce bocotanii noștri autohtoni nu prea au astfel de intenții. Toată presa se întreabă de ce. Păi un prim răspuns ar fi că ăia sunt miliardari în timp ce ăștia sunt abia niște pârliți de milionari în diferite valute. Plus că dacă Bill Gates donează 30 de miliarde de dolari tot mai rămâne cu ce puțin încă vreo 20, în timp ce milionărașii noștri ar mai rămâne cu mult mai puțin. Concluzia 1: nu rentează. În al doilea rând, cui să dai bani în ziua de azi și în cine să ai încredere? Au apărut tot felul de asociații caritabile peste noapte imediat după inundații și s-au făcut donații în bani, produse alimentare, haine și să aflăm de la tv că, de fapt, ce s-a dat a ajuns la cei mai puțin năpăstuiți, dar care erau și ei pe acolo și s-au înscris pe liste. Și aceste asociații ar face diferite ghidușii dacă s-ar vedea cu foarte mulți bani, în așa măsură încât s-ar îmbogăți peste noapte printr-un noroc chior. Concluzia 2: nu ai încredere în buzunarul cui ajung banii donați.
Concluzia finală este următoarea, dacă vrei să ajuți pe cineva, mergi personal și știi exact unde a ajuns ce ai tu de dat, nu să te bazezi pe unul și pe altul. Și știți cum se spune, când ești bogat, nu-l prea crezi pe cel necăjit. Doar unii dintre cei cu bani chiar fac caritate, restul adună și fac case cu 30 de camere pentru copiii plecați în America și care nu se vor mai întoarce niciodată aici să locuiască în ele.

joi, 5 august 2010

6 opționale pe care orice mașină ar trebui să le aibă

http://www.hsinjurylaw.com
Când cumperi o mașină, ideal este, pe lângă aspectul mașinii, preț și alte detalii, să te gândești și la elementele de siguranță pe care le are autoturismul sau pe care le poti achiziționa suplimentar. Printre cele șase dintre cele mai importante se numără următoarele:
Airbagurile: Acum se regăsesc cam în toate mașinile indiferent de marcă și dacă ai și un copil pe bancheta din spate, odată cu inventarea senzorilor inteligenți, riscul de a-l lovi grav scade extrem de mult. Oficial, șansele de a supraviețui ale pasagerilor unei mașini dotată cu airbag cresc cu 12% în urma unui impact. Foarte necesare sunt cele frontale și cele laterale, dar cum cele frontale au devenit obligatorii, merită să investești câteva sute de euro în siguranța ta și a pasagerilor de a căror viață te faci direct răspunzător. 
ABS: Acest sistem de frânare (Antiblockiersistem) apasă frâna de 15 ori pe secundă în locul tău. Din acest motiv nu există riscul să intri într-un patinaj necontrolat atât pe gheață cât și pe o pată de ulei. Costă aproximativ 300 de euro.
Controlul tracțiunii: Sistem care limitează devierea roților la accelerare. Acesta acționează frânele și reduce accelerația atunci când semnalează o deviere a roților.Altfel spus, când senzorii detectează patinarea în gol a unei roți, forța de accelerație este redusă, iar frânele sunt acționate pe roata care are cel mai mare contact cu suprafața de rulare. Acest sistem îmbunătățește accelerarea pe suprafețe alunecoase și, de asemenea, la mașinile cu tracțiune față, previne derapajul în condițiile de rulare pe suprafețe alunecoase. Costă aproximativ 150 de euro.
All Wheel Drive: Sporește competența mașinii pe noroi, gheață și zăpadă. Un singur disconfort creează AWD-ul, creșterea consumului de carburant cu 5-8% față de cel inițial. Dar dacă nu ai drumuri prin zone noroioase, cu gheață sau cu zăpada, nu este chiar obligatorie achiziția acestui sistem care costă aproximativ 1.500 de euro.
Controlul Stabilității: Sesizează când vehiculul este pe cale să subvireze sau să supravireze și controlează frânele și puterea motorului pentru a menține stabilitatea vehiculului. Acest sistem sporește șansele de supraviețuire cu 30% în cazul unei manevre neadecvate. Costul sistemului ajunge undeva la 600 de euro.
http://www.riscograma.ro
Lumini tip halogen: Când pornește motorul, să se aprindă și luminile. Cei de la General Motors susțin că riscul unei coliziuni al unui autoturism care circulă cu luminile aprinse ziua scade cu 8 procente. Ca opțional, costă aproximativ 100 de euro.

L'Oreal Men Expert Gel Hydratant

http://www.lorealparis.ro
Poate o să vi se pară ciudat ca un tip să scrie despre creme de întrețínere masculine din cauza multelor preconcepții pe care bărbații le au cu privire la folosirea cremelor de tot felul. Dar am învățat o vorbă de la o altă persoană: Cum ai tu grijă de corpul tău, așa va avea și el grijă de tine! Deci, dacă unii dintre voi cred că aceste creme se aplică doar doamnelor și domnișoarelor, dați-mi voie să vă contrazic. Cei de la L'Oreal au lansat de ceva timp o gamă specială pentru bărbați denumită Men Expert. Am încercat și eu pe propria-mi piele acest gel hidratant și credeți-mă pe cuvânt că e super. Senzația pe care o veți avea în momentul în care o veți folosi e una de răcoare, de parcă v-ar fi  lovit un val rece. Costă aproximativ 24 de lei și poate fi găsit în toate magazinele de specialitate precum și în hipermarketuri.
Puncte tari: Chiar face ce zice că face, adică: oferă o piele mată, netedă și curată, oferă o hidratare rar întâlnită la o cremă de genul acesta și conferă o moliciune a pielii foarte apreciată de parteneră. De asemenea, protejează pielea câteva ore bune după folosire. Plus că are în compoziție un complex anti-sebum, ceea ce ajută la reglarea nivelului de sebum din piele. Și cel mai important lucru dintre toate, își face simțit efectul imediat.
Puncte slabe: Eu nu am găsit încă niciun punct slab al acestei creme. Dacă voi credeți că găsiți vreunul, vă rog să-mi spuneți și mie care este acela.
Aș cumpăra-o din nou: Bineînțeles, când se termină cea pe care o am deja (pe care am primit-o cadou) merg personal și îmi cumpăr încă una pentru că e minunată.

Concluzie nutriționistă

http://www.tonica.ro
Pentru cei preocupați de o  alimentație sănătoasă, iată ultima noutate în domeniul nutriției și al sănătății. Este o ușurare să aflăm adevărul după atâtea și atâtea studii contradictorii despre nutriție: 
1. Japonezii consumă foarte puține grăsimi și suferă de mai puține atacuri de cord decât românii. 
2. Mexicanii consumă multe grăsimi și suferă de mai puține atacuri de cord decât românii. 
3. Chinezii beau foarte puțin vin roșu și suferă de mai puține atacuri de cord decât românii. 
4. Italienii beau mult vin roșu și suferă de mai puține atacuri de cord decât românii. 
5. Nemții beau foarte multă bere, consumă foarte mulți cârnați și grăsimi și suferă de mai puține atacuri de cord decât românii.
 
CONCLUZIA:
     Mâncați și beți tot ce vreți !.
    Se pare că faptul că suntem români este ceea ce ne omoară.

Bancuri de criză

1. Pe perioada crizei economice guvernul român va asigura slujbe pentru șomeri. Ele vor fi oficiate de preoți, episcopi si mitropoliți.
2. Criza financiară este atât de gravă în acest moment, încât femeile sunt nevoite să se căsătorească din dragoste.  
3. Fetele din ziua de azi în liceu învaţă doar două litere şi două cifre: A4 şi X5.
Începând cu facultatea învaţă încă două cifre şi o literă: Q7 şi X6.
Din cauza crizei financiare, începând cu anul universitar 2009-2010, se va schimba programa la facultăţi şi se vor învăţa alte patru litere: RATB.
4. Statul român va elimina impozitul pe venit în doua etape: în prima etapă se va elimina venitul...
http://ianculescul.com
5. Întrebare: Cum bate dezastrul la ușă?
Răspuns: Boc! Boc!
6. Un american și un român stau de vorbă.
Americanul spune mândru:
- We have Barack Obama, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash!
Românul spune si el:
- We have Traian Băsescu, no wonder, no hope, no cash...

Bicicletă inspirată din F1

http://www.itechdiary.com
Cei de la Beru F1 își dezvoltă performanțele produselor  prin monitorizarea tehnologiei din Formula 1. Aceasta a dus la ideea unei biciclete de stradă. Compania britanică și-a transpus expertiza pe două roți, realizând astfel un model la care cheltuielile nu au contat. Pentru început, compania a trebuit să construiască un cadru demn de minunile electronice ce vor fi puse pe această bicicletă. Fibra de carbon nu a fost suficientă, specialiștii de la Beru au dorit un triunghi dintr-o singură bucată, în care cadrul de compozit este făcut din mai multe tuburi unite. Acest procedeu necesită o metodă de fabricație mai complexă. Produsul final cântărește aproximativ 7 kilograme și oferă mai multe gadgeturi decât orice alt model. De exemplu: o unitate Bluetooth trimite semnele vitale ale biciclistului (bătăile inimii, nivel de respirație, etc.) unui procesor ascuns. Are, de asemenea unitate GPS. Toate datele pot fi vizualizate pe display-ul LCD montat pe ghidon. Niciun cablu nu este vizibil, ca la celelalte modele, deoarece toate au fost gândite să se regăsească în cadru. Un astfel de model costă cam cât o mașină bună la noi, aproximativ 27.500 de dolari. Acum trebuie să ne gândim, dacă am avea banii, ne luăm mașină sau bicicletă?

BMW Seria 3 - 2012

http://www.motoradictos.com
Noile prototipuri ale următoarei generații de BMW Seria 3 colindă Europa de ceva vreme. Dar de curând, a fost pus la teste serioase pe circuitul de la Nurburgring. Aceasta este doar versiunea posibilă a viitoarei generații BMW Seria 3. Dar pasionații mărcii vor trebui să aștepte până în 2012 să-și poată achiziționa bolidul. Noul BMW nu oferă numai un design exterior schimbat în totalitate, ci va avea și modificări totale la nivelul motorizării.

Noul Maserati Gran Turismo

http://www.zimbio.com
Pentru a nu rămâne mai prejos decât rivalii din Germania și din Marea Britanie, italienii de la Maserati au testat la Nurburgring o nouă versiune a modelului Maserati Gran Turismo. Se pot distinge câteva diferențe notabile față de modelul precedent mai ales în spatele mașinii, unde se pot vedea un eleron nou și o evacuarea dublă, care iese prin spoilerul din spatele al supermașinii. Nu se știe cu exactitate ce modificări s-au adus motorului, dar se pare că a fost îmbunătățit și că modelul de anul viitor va avea aproape 500 de cai putere scoși din motorul V8 așezat frontal, care până acum scotea doar 433 de cai.

miercuri, 4 august 2010

Cine urmează să plece din România?!?

Învățământul românesc de ieri și de azi. Ieri scotea personalități, astăzi ar trebui să scoată doar mecanici și tractoriști.
M-am gândit mult timp până să mă apuc de scris acest așa-zis editorial. Dar după ce am văzut astăzi pe un post de știri că majoritatea doctorilor pleacă din țară, m-am întrebat cine urmează după doctori și ce va oferi în continuare eterna și fascinanta Românie. Ministrul Adriean spunea că la anul salariile vor crește, personajul responsabil pentru România din partea FMI spunea că și la anul va fi recesiune la noi. Deci cineva minte, cine oare? Am predat 2 ani la catedră și mi-a ajuns. După doi ani în care am sperat că va fi mai bine și cei care învață nu vor mai fi tratați ca niște păduchi, mi-am dat seama că ceea ce sper eu este nerealizabil. Avea dreptate Mihai Bendeac când zicea că asta este țara lor, a idioților care fură, dau țepe, a cocalarilor, a copiilor de bani gata și mulți alții, iar nu a merituoșilor. Dacă am uitat pe cineva, îmi cer scuze. După doi ani în care ni s-a spus că scoatem analfabeți pe bandă rulantă și că țara nu are nevoie de intelectualitate ci de mecanici auto și de agricultori, am decis să las învățământul cui o vrea să continuie pe 600 de lei pe lună. Cu banii ăștia nici să supraviețuiești nu poți, iar gândul la întemeierea unei familii îți dispare la fel de repede cum a apărut. Poate sunt pesimist, dar așa văd eu lucrurile fiind în mijlocul unui sistem foarte prost gândit, în care profesorul este doar mână de lucru, fără drepturi, dar pe care toată lumea îl scoate vinovat de eșecurile copiilor patriei. Oare numai profesorii sunt de vină? Poate sunt și ei că de la an la an le dispare interesul nemaifiind motivați din niciun punct de vedere. Dar cea mai mare responsabilitate o au părinții, deși ei nu vor recunoaște acest lucru vreodată. Nu le convine ceva, pac-țac vin la profesor să-l strângă de gât că de ce a luat copilul lui o notă proastă. Mai bine și-ar întreba copilul, dar, din păcate, ei nu fac acest lucru. Profesorul e de vină. Ce simplu, nu?
M-am întrebat la început cine urmează să plece. Eu urmez!!! Nu mai vreau în țara lu' Bote, a Biancăi lu' Bote, a lui Prințu' din Groapă (denumirea stadionului Dinamo București a cărui amplasare se află pe o fostă groapă de gunoi a capitalei) a lu' Bianca a lu' Bote și a tuturor Păturicilor apăruți peste noapte.