joi, 5 august 2010

6 opționale pe care orice mașină ar trebui să le aibă

http://www.hsinjurylaw.com
Când cumperi o mașină, ideal este, pe lângă aspectul mașinii, preț și alte detalii, să te gândești și la elementele de siguranță pe care le are autoturismul sau pe care le poti achiziționa suplimentar. Printre cele șase dintre cele mai importante se numără următoarele:
Airbagurile: Acum se regăsesc cam în toate mașinile indiferent de marcă și dacă ai și un copil pe bancheta din spate, odată cu inventarea senzorilor inteligenți, riscul de a-l lovi grav scade extrem de mult. Oficial, șansele de a supraviețui ale pasagerilor unei mașini dotată cu airbag cresc cu 12% în urma unui impact. Foarte necesare sunt cele frontale și cele laterale, dar cum cele frontale au devenit obligatorii, merită să investești câteva sute de euro în siguranța ta și a pasagerilor de a căror viață te faci direct răspunzător. 
ABS: Acest sistem de frânare (Antiblockiersistem) apasă frâna de 15 ori pe secundă în locul tău. Din acest motiv nu există riscul să intri într-un patinaj necontrolat atât pe gheață cât și pe o pată de ulei. Costă aproximativ 300 de euro.
Controlul tracțiunii: Sistem care limitează devierea roților la accelerare. Acesta acționează frânele și reduce accelerația atunci când semnalează o deviere a roților.Altfel spus, când senzorii detectează patinarea în gol a unei roți, forța de accelerație este redusă, iar frânele sunt acționate pe roata care are cel mai mare contact cu suprafața de rulare. Acest sistem îmbunătățește accelerarea pe suprafețe alunecoase și, de asemenea, la mașinile cu tracțiune față, previne derapajul în condițiile de rulare pe suprafețe alunecoase. Costă aproximativ 150 de euro.
All Wheel Drive: Sporește competența mașinii pe noroi, gheață și zăpadă. Un singur disconfort creează AWD-ul, creșterea consumului de carburant cu 5-8% față de cel inițial. Dar dacă nu ai drumuri prin zone noroioase, cu gheață sau cu zăpada, nu este chiar obligatorie achiziția acestui sistem care costă aproximativ 1.500 de euro.
Controlul Stabilității: Sesizează când vehiculul este pe cale să subvireze sau să supravireze și controlează frânele și puterea motorului pentru a menține stabilitatea vehiculului. Acest sistem sporește șansele de supraviețuire cu 30% în cazul unei manevre neadecvate. Costul sistemului ajunge undeva la 600 de euro.
http://www.riscograma.ro
Lumini tip halogen: Când pornește motorul, să se aprindă și luminile. Cei de la General Motors susțin că riscul unei coliziuni al unui autoturism care circulă cu luminile aprinse ziua scade cu 8 procente. Ca opțional, costă aproximativ 100 de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu