Obiceiuri cretine de la nunți

De curând am participat la nunta unui fost coleg de liceu. Totul minunat până aici. Și cum stăteam eu și priveam masa de participanți la acest eveniment, mi-a trecut o idee năstrușnică prin creieraș: să încerc să fac o listă a celor mai cretine obiceiuri de nuntă care se regăsesc la noi. Eu unul aș situa pe primul loc datul jartierei de pe piciorul miresei cu dinții de către mire. Adică serios acum, toată lumea a văzut un picior cel puțin o dată în viață, sau cel puțin pot presupune acest lucru. Conotația sexuală care i se dă acestui obicei este una foarte interesantă. Pe vremuri, când amândoi însurățeii locuiau fiecare în casa părintească și se cunoșteau cu de-amănuntul abia după nuntă, era normal să testezi băiatul dacă știe ce să caute și unde să caute, dar în zilele noastre nu cred că mai e nevoie de dovezi suplimentare. E exact ca în reclama aia stupidă de la nu știu ce suc, S-au cunoscut deja, o s-avem un nepoțeeel! O altă absurditate modernă este reprezentată de formația de lăutari. Peste tot încep cu aceeași melodie, La toți ni-i greu. Serios acum, suntem la nuntă nu la pomană, deși și pomenele s-au transformat încet-încet în nuntă fără dar. Dansul pinguinului, o Macarena, un Menaito neaoș românesc mi se pare absolut genial. Toată lumea e aliniată și dă din picioare și țopăie de scot aperitivul, peștele, sarmalele și friptura din ei. A devenit obsesie națională această melodie. La greve, dansăm pinguinul că la tăți ni-i greu. Nu știu cine a inventat dansul ăsta, dar inspirat a fost. Acum, cât o să mai fie la modă, om vedea. Fascinant este și furatul miresei. Absolut mirobolant. După ce că ai sub nas mâncare și băutură cât cuprinde, tu te apuci de furat mireasa și ce ceri în schimbul sărmanei ființe gingașe și nevinovate? De băut, dar nu orice. Whiskey cu energizant, ca să-ți sară inima din piept! Ca și grătarul, whiskey-ul a devenit simbolul abundenței tipic românești.

http://www.romanialibera.ro

Poate sunt eu mai pretențios, dar parcă prea au început să semene toate nunțile între ele. Foarte puține sunt cele care mai păstrează câte ceva din ritualul popular, autentic al căsătoriei. La noi, bem, mâncăm, cântăm Pușca și curaua lată (pentru că nu se aude în veci forma corectă din punct de vedere fonetic a substantivului curea), Ce bărbat eram odată (sau varianta pentru complexați Ce bărbat sunt deocamdată) și dăm darul, care de cele mai multe ori este strigat în aplauzele audienței și mergem acasă cu basul boxelor încă în timpane pentru că dacă veți avea vreodată nenorocul să stați lângă boxe, atunci veți înțelege despre ce vorbesc. Sacralitatea nunții a dispărut. Acum contează să întreții audiența, să le scoți banii din buzunar și, după ce i-ai căutat disperat înainte de fericitul eveniment să vezi dacă vin, să uiți că există pe fața pământului după ce s-a strigat darul.